Mi`e cu atat mai greu cu cat iubesc vocea ce sparge linistea dureroasa pe care o lasa ganditul la viitor.

E cu atat mai greu cat simt inimile arzand in chinuri infernale.

Sunt o lumanare mergatoare;sunt un fir de iarba calcat sub talpa. Strig si cer ajutor pretitindeni, tip de durere si nu ma aude nimeni..disperarea mea e muta.

Daca va trebui sa uit, va trebui sa plec de pe planeta asta, va trebui sa mor si sa renasc , ca un Pheonix dar din cenusa altuia , caci cenusa mea e plina de amintirile mele si moartea inseamna sansa la un nou inceput.

La el sunt toate visele mele, toate cuvintele..amitirile. E ca si cum as fi trait toata viata numai in el si acum sunt data afara; n`am nimic in suflet deosebit de el. Poate cineva sa traiasca in modul asta? Poate cineva sa refaca ceva ce nici nu stie cum arata?

Nu vreau sa trec pe vreo alee si sa imi spun ca acum ceva timp eram "noi" , n`as suporta verbul asta nenorocit la plural "eram". n`as suporta nimic care a fost si nu mai e  .

Omul-trestie ganditoare cu vointa proprie

Cand spui aceeasi fraza la diferiti oameni, rezultatele sunt uimitor si socant de diferite.. Ceea ce inseamna cu adevarat pentru ei ce le spun eu e un mister adesea greu de aflat.

O singura fraza se poate potrivi ca o manusa salvatoare la milioane de probleme, aceeasi fraza poate contura mii de indoieli.. Aceeasi frza are multiple semnificatii , depinde cui o adresezi.

Felul cum sunt intelese lucrurile/obiectele/situatiile depinde de starea persoanei, depinde la ce se gandeste in respectivul moment iar maine, cand va fi in influenta altei stari,altui gand, va gandi altfel solutia/problema/situatia.

Asa ca fiecare pasare pe limba ei moare.. si fiecare moarte isi asteapta pasarea ei.